Prima jumatate a anului a fost agitata si mi-a adus schimbari importante, dar pline de satisfactii. Nu a fost planificat, a venit totul de la sine.
Dintr-o data si fara un motiv anume, in ianuarie m-am hotarat ca vreau o casa a mea. Am abandonat toate planurile de calatorii pe care le aveam. Mi-a fost greu, dar ideea de a avea un loc al meu m-a entuziasmat prea tare.
Am reusit totusi sa vizitez in luna martie doua destinatii…Marseille si Ljubljana. Erau deja contractate si nu aveam cum sa dau inapoi. Ambele superbe, din motive diferite. Povestile le gasiti pe blog aici si aici.
In februarie am inceput sa caut apartamente. Cautarea nu a durat mult, am vazut 3 si am stiut de la inceput ca cel de-al doilea va fi al meu. De cand am intrat pe usa m-a cucerit. Foarte luminos, intim, perfect compartimentat.
Am inceput discutiile, am platit avansul si am demarat procedura de obtinere a creditului. Proces greoi, mult prea lung ca durata decat imi imaginasem eu. Au fost momente in care mi-am pierdut rabdarea, insa intr-un final totul a fost bine. Am primit ok-ul din partea bancii, am semnat actele si s-a facut transferul.
Am comandat mobila si electrocasnicele. Alt proces greoi, dar extrem de frumos. Multe drumuri la magazine, imaginatie si creativitate la cote inalte si apartamentul a fost gata. Gata de mutat, dar nu terminat.
Alta situatie pe care nu am anticipat-o…cat de multe lucruri sunt de fapt necesare atunci cand te muti intr-o casa noua si vrei musai sa le ai pe toate. Multe lucruri si foarte multi bani de cheltuit.
Dar nimic n-a mai contat cand am dormit prima seara in apartamentul meu si in patul meu. Tot greul, toata oboseala acumulata parca au disparut instant.
Ce conteaza tot praful si dezastrul din casa…sau ca vasele in care mananc trebuie sa le spal la chiuveta din baie pentru ca in bucatarie inca nu am instalat-o. Sau ca mi-am scos cada din baie si inca nu am finalizat cu cabina de dus, astfel ca ma pot spala doar la sala. Am apartamentul meu si e tot ce conteaza 🙂
Este adevarat ca acum privesc cu invidie pozele prietenilor din concediu. Si ca visez cu ochii deschisi la nisipul auriu, apele turcoaz din Grecia si la o piele perfect bronzata. Dar ma inarmez inca o data cu rabdare. Rabdare pana anul viitor cand voi relua calatoriile. Ritmul si frecventa nu vor mai fi aceleasi, asta e clar. Rata la banca are grija sa ma aduca cu picioarele pe pamant. Deja :))
Ce vreau sa va spun este ca probabil nu voi mai putea fi la fel de activa pe blog sau facebook. Dar voi ramane aproape. Nu am de gand sa renunt la pasiune si nici la starea de bine pe care o am atunci cand calatoresc.
Sfat pe care l-as da oricui. Indiferent de situatiile prin care treceti sau momentele de cumpana, nu renuntati niciodata la vise si pasiuni. Sunt singurele care merita orice efort si care ne aduc cu adevarat fericire.
*Disclaimer: Poza din header a fost preluata de pe http://www.pixabay.com
Iar plec 