Nu am mai scris de mult pe blog. Am explicat aici de ce. Dar anul acesta eram pregatita sa-mi reiau activitatea care parea ca da sens vietii: calatoria.
Si acum iata-ma, izolata la domiciliu, lucrand de acasa – foarte recunoscatoare ca inca am un job – lucru care a inceput sa para un lux pentru altii in aceste zile. Si bandu-mi zilnic ceaiul verde din cate o cana din multele cumparate din fiecare tara vizitata.
Visam la anul acesta inca din noiembrie 2019. Cand mi-am cumparat vacanta in Praga. Si am continuat sa visez cand mi-am cumparat un sejur in Thassos. Si apoi inca unul in Creta. Mi-e incredibil de dor de soare, nisip si mare. De acel azuriu care iti incanta privirea.
Astazi visez in continuare. Visez cum ar fi daca visele avute pana in martie 2020 s-ar mai putea adeveri. Dar gravitatia ma atrage cu picioarele pe Pamant si stiu ca Praga nu se va intampla in mai. Si nici Thassos in iulie. Un mic licar de speranta inca exista pentru Creta in septembrie. Dar timpul le va lamuri pe toate.
Zilele acestea este destul timp pentru introspectie. Si imi dau seama ca valorile se schimba. Tot ce conta ieri, de maine nu va mai avea aceeasi semnificatie. Superficialitatea isi pierde din putere. Deci se intampla si lucruri bune.
Si realizez ceva.
Din tot ce am facut in acesti 35 de ani – cum mi-am petrecut timpul, cum mi-am cheltuit banii, pe cine am iubit – un singur lucru nu ma dezamageste, nu si-a pierdut din valoare si importanta si imi ofera bucurie in aceste zile: amintirile pe care mi le-am facut vizitand, descoperind orase, tari, culturi, obiceiuri. Este singurul lucru pentru care nu am absolut niciun regret. Daca as putea sa dau timpul inapoi, as calatori si mai mult. Daca as putea decide pentru viitor, as calatori si mai mult.
Astazi sunt inchisa intre niste pereti si bombardata de stiri negative. Inchid televizorul. Facebook si-a pierdut din puterea de a ma relaxa. Uneori imi provoaca insomnii.
Si ma gandesc ca vom munci din greu ca lucrurile sa revina la normal, sa readucem echilibrul in vietile noastre si in economie, dar stiu ca vor reveni la normal. Iar prioritatea mea va fi in continuare sa calatoresc. Din aproape in aproape, atat cat imi voi permite ca timp si bani. Nu renunt la vise si nu renunt la indeplinirea viselor.
Iar plec 