Manastirea si Pestera Ialomitei, Palatul Cantacuzino „Micul Trianon”, Conacul Pana Filipescu si ruinele palatului postelnicului Cantacuzino
Cand nu reusesti sa faci punte astfel incat sa obtii un weekend prelungit, iesi din Bucuresti chiar si pentru o zi. Macar sa simti putin ca ai fost in vacanta. Asta am facut eu, marti, de Sf. Marie, si a fost o iesire chiar reusita 🙂
Am plecat din Bucuresti pe la ora 9 si desi manastirea si pestera erau ultimele pe traseu, am preferat sa merg intai acolo intrucat se anuntau niste ploi mai dupa amiaza. Am mers Bucuresti, Ploiesti, Sinaia, lacul Bolboci si apoi am ajuns la destinatie. Dupa Sinaia, drumul a fost destul de anevoios, ingust pe alocuri si multe serpentine. Am poposit pentru cateva poze la Bolboci si apoi am continuat drumul, pe partea stanga a lacului (adica am avut lacul in dreapta). Pe aici drumul este foarte prost, neasfaltat si plin de gropi. Am fost insotita insa aproape in permanenta de o priveliste foarte frumoasa.
La manastire, multi turisti, multe masini, greu de gasit parcare 🙂 Dar daca nu tii mortis sa parchezi chiar la botul calului, gasesti loc aproape intotdeauna. Am pornit pe jos inspre manastire si pestera. Se coboara putin, iar apoi se urca. La final, suntem intampinati de manastire, construita chiar sub stanca. Este un lacas de cult tare simplu si modest, in cel mai bun sens al cuvintelor.
Intrarea in pestera costa 10 lei. In functie de numarul de turisti, este posibil sa asteptati cam 10 minute pana sa intrati. Sunt zone extrem de inguste si se risca blocarea pe traseu.
Pestera am gasit-o mult mai mare decat m-am asteptat si surprinzator de bine amenajata. M-a dus cu gandul la cea din Werfen, desi aceea era mult mai mare si mai spectaculoasa. Am scris despre ea aici.
La plecare, am ocolit lacul Bolboci pe cealalta parte. Drumul infinit mai bun, desi foarte ingust.
M-am indreptat spre Floresti, unde am vizitat Domeniul Cantacuzino – Palatul Micul Trianon. Din drumul principal, veti zari un indicator de facut dreapta, spre Palat. Nu faceti dreapta, intrucat nu exista nicio intrare in domeniu pe acolo. Ci mergeti inainte si faceti dreapta pe prima strada. Posibil sa o ratati, deoarece este ingusta (nu au loc doua masini, decat inspre capat cand se largeste putin) si destul de greu de remarcat. Aceasta strada insa va va duce direct la intrarea in domeniu.
Palatul este in paragina, din pacate. Partea interioara nu mai exista, ci doar peretii exteriori, impreuna cu coloanele. S-au montat totusi niste schele de sustinere, iar palatul a fost ingradit. Sper sincer ca se vor gasi niste fonduri de reabilitare, intrucat este o bijuterie arhitecturala si ar fi pacat sa se prabuseasca de tot.
M-a fascinat arhitectura si detaliile care inca mai sunt vizibile si m-a facut sa visez la vremurile acelea si sa-mi imaginez viata de atunci, probabil cu numeroase serate si vizite importante la palat 🙂
De aici, am plecat inspre Filipestii de Padure, unde m-am oprit la Conacul Pana Filipescu. Acesta este fapt un muzeu, dar din pacate era inchis in acea zi. Am avut noroc cu vecinul conacului, care ne-a lasat in curte si am putut sa fac cateva poze, cu toate ca tare mi-ar fi placut sa-l pot vizita.
Putin mai sus de conac, se gasesc ruinele palatului postelnicului Cantacuzino, constructie din secolul al 17-lea. Imprejurimea parea ingrijita, desi zidurile ramase adapostesc si gunoaie, chiar si haine abandonate.
De fiecare data cand vizitez astfel de zone, ma bucur, dar ma si intristez in acelasi timp. Ma bucur sa descoper particele din istorie, marturii ale vremurilor apuse, insa ma intristez cand vad lipsa de interes si nepasarea cu care sunt lasate sa se deterioreze. In acest ritm, peste nu multi ani, ne vom pierde definitiv istoria.
Iar plec 